Daruind vei dobândi!

Daruind vei dobândi!
Trecem pe lânga copiii strazii în fiecare zi. Îi vedem cersind pe la colturi de strada, dormind pe jos, lânga aburii calzi iesiti din gaurile de canal, în cutii de carton, în parcuri.... Unora dintre noi le este mila, asa ca le dam ceva..., dar sunt multi, prea multi, iar mânutele lor sunt totdeauna întinse. Asa ca multi dintre noi, începem sa îi evitam, sa ne ferim de mirosul de aurolac care îi înconjoara si de expresia de disperare din priviri. Încet, învatam sa îi ignoram, sa ne prefacem ca nici nu exista!
Uneori ne este mai usor sa îi consideram pur si simplu "hoti" "aurolaci" "vagabonzi" "boschetari". O facem fara sa avem macar rabdarea sa întelegem CUM si DE CE au devenit "copii ai strazii". Este prea dureros sa ne gândim la saracie, la abuzurile pe care le-au suferit de mici, la lipsa dragostei si la viata de teroare care i-au împins pe strazi. Departe de problemele lor, alegem sa ignoram vina societatii, poate chiar vina noastra! În schimb îi condamnam, spunându-le ca nu merita ajutorul nostru, pentru ca le lipseste vointa de a face ceva cu vietile lor.
Din pacate, durerea lor nu dispare daca noi le întoarcem spatele, si nici daca îi judecam pentru o vina ce nu le apartine. Acesti copii îsi continua viata în acelasi fel, în canale întunecate sau în ghene de gunoi. Sunt învatati cu frigul, cu foamea, cu suferinta... Ca sa reziste miros aurolac, beau alcool, sau mai nou, consuma droguri. Ca sa faca rost de mâncare, cersesc, spala parbrize, fura, sau îsi vând trupurile. Fac tot ce pot pentru a supravietui!
"Lasati copiii sa vina la Mine ..."
Împlinirea totala a unui om, închegarea unei familii, au loc odata cu venirea pe lume a primului copil. Abia atunci omul se poate simti si el "creator", atunci îsi vede menirea îndeplinita. Din pacate, însa, uneori copiii îndura chinuri si umilinte îngrozitoare chiar de la proprii lor parinti. Si atunci când paharul suferintelor se umple peste masura, micutii îsi paresesc familia si pornesc încotro vad cu ochii, cât mai departe de casa în care au fost chinuiti.
Dorm pe unde apuca, prin canale, pe strazii, când se face frig se strâng pe lânga conductele de apa calda....  

Ziua cersesc câte un codru de pâine, câte un banisor....
spala masini, ori fura ca sa aiba ce ce sa-si cumpere un crâmpei de "vis"  îmbatându-se cu miros de aurolac, sa mai uite de necazuri, de zdrente si bube...., de suferinte......
Acesti copii nu au avut de ales!!!
Ei nu vor mila, ci dragostea noastra!

Ei vor sa îi vedem asa cum sunt: COPII ! Cu aceleasi drepturi ca toti copiii din lume! Au nevoie ca noua sa ne pese! Si sunt dispusi sa faca totul ca sa ne atraga atentia.
Nu putem schimba nimic fara ajutorul vostru!!!
TREBUIE sa va implicati, daca:
- va preocupa problemele societatii în care traiti sau în care lucrati,
- va identificati cu cauza noastra si vreti sa va asigurati ca se face ceva în aceasta privinta,
- vreti sa denonstrati ca sunteti un bun cetatean sau o companie careia îi pasa,
- dati dovada de dragoste si iubire crestineasca, suntem deschisi tuturor confesiunilor religioase !
DACA DORITI SA VA IMPLICATI, CONTACTATI-NE!
Persoană de contact : Ieromonah RAFAEL
Telefon :+4 0743393845,
Adresă de e-mail :
manastireasfantulstelian@yahoo.com
parintelerafael@yahoo.com
ieromonahrafael@yahoo.com
Yahoo Mess:
manastireasfantulstelian
parintelerafael
ieromonahrafael
Adresă Web (URL) :
https://manastireasfstelian.forumgratuit.ro/primul-forum-f1/daruind-vei-dobandi-t1.htm
Preot: STARET: Ieromonah RAFAEL
Studiati si siteurile:
http://www.hi5.com/manastireasfantulstelian
http://www.hi5.com/ipodiaconulalexandru
http://alexandru.00author.com
https://www.facebook.com/manastireasfantulstelian
https://www.facebook.com/rafael.parintele
Noi vom pleca din aceasta lume... dar vor rămâne aici doar faptele noastre!
Eu vreau să construiesc o Mănăstire şi un Aşezământ destinat copiilor necajiti!
Oare credeţi că Hristos ne va întreba de cine am aparţinut?
"...Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut...." Ev. Matei cap.24, vers.31-46
Cu mare bucurie sufletească, vă facem cunoscut faptul căci cu ajutorul Bunului Dumnezeu, dorim să înăltăm o Mănăstire cu Hramul “Sfântul Stelian-Ocrotitorul copiilor”,  

dar avem nevoie şi de ajutorul credincioşilor.
Totodată, urmănd exemplul Sfântului Stelian, Sf. Nicolae, Sf. Vasile - care a fost şi întemeietorul Mănăstirilor şi a altora, dorim ca pe lângă Sfânta Mănăstire, să întemeiem şi un adăpost pentru copii orfani sau necăjiţi, deoarece în Sfânta Evanghelie de la Matei 18:3 ni se spune: "De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor", deci vedem că, pruncii sunt modelul nostru de credinţă. Nu este pusă condiţia: până când pruncii nu vor deveni adulţi, ci exact opusul: până când adulţii nu vor redeveni ca pruncii, bineânţeles sub aspectul credinţei şi a bunătăţii, a nobleţii şi curăţeniei sufletului.... urmărind astfel mai multe scopuri Duhovniceşti, printre care: purtarea de grijă a unor suflete ce îşi pun nădejdea în Dumnezeu, atât a copiilor care vor fi crescuţi prin grija noastră, cât şi a tuturor creştinilor, creşterea şi educarea acestor copii în mod duhovnicesc, iar prin acest lucru dorim totodată să reânviorăm satul.
Doresc să ridic un aşezământ mănăstiresc destinat îngrjirii copiilor nevoiaşi.
Câtva timp în urmă faceam un apel de suflet pt. nişte copii sărmani rămaşi fără tată.
Primul apelul a avut un răsunet neaşteptat chiar şi printre românii aflaţi în alte ţări, fapt care m-a bucurat şi m-a încurajat să mă inham acum la un ideal mai mare:
Să înfiinţez acum un Aşezământ întreg destinat copiilor oropsiţi.
Un Aşezământ-Mănăstire în care aceştia vor fi îngrijiţi şi educaţi creştineşte.
Mănăstirea Sfântul Stelian - Ocrotitorul copiilor, se va numi!
Haideţi fraţilor, să-i ajutăm fiecare după putinţele noastre, să sprijinim cu toţii această cauză nobilă.
Să-i ajutăm noi românii, ca să nu ni-i mai ia alţii, adoptându-i şi ducând-i prin cine ştie ce ţări străine încat să nu mai ştie cine şi ce sunt. Să-i ajutăm să crească cu vrednice în propria noastră ţară! Eu însumi consider că şi noi ortodocşii suntem în stare să avem grijă de proprii noştri copii, să nu mai ajungă în cămine ridicate de sectanţi. Căci după cum ştim cu toţii, Transilvania e cea mai înţesată cu asfel de aşazise "culte" cu bani, care momesc pe creştinii ortodocşi să meargă în aşazisele bisericile lor...
Nădajduiesc că în scurt timp aceşti copii sărmani să se bucure de un cămin şi de o educaţie creştinească.
Un om, cu Suflet bun, care vrea să rămână anonim, ne-a dăruit un teren ca să ne începem activitatea,
Dar problema este că oamenii din părţile acestea sunt bătrâni, puţini şi săraci.
De aceea apelăm la creştini din toate părţile, la bunăvoinţa şi dragostea creştinească pe care le au, şi îi rugăm, din suflet, să ne ajute să ne putem duce la împlinire lucrările grele la care ne-am apucat. Ne pot ajuta prin donaţii de: materiale de construcţii, bani, şi prin simplu fapt de a spune şi altora despre ţelul nostru.
Menţionez faptul că pentru a construi o Mănăstire trebuie o mulţime, de Dumuri. de Cereri, de Aprobări, de Acte, de Avize, de Proiecte, de Autorizaţii, care sunt foarte costisitoare.
Nu obligăm pe nimeni la nimic, noi doar ne rugăm la Dumnezeu, dar cum Dumnezeu nu ne poate trimite cele necesare din Cer. Trebuie să primim ajutor de la cei care se numesc ucenicii săi: de la preoţi şi credincioşii care îi slujesc cu adevărat.
Prima lecţie a iubirii constă în a nu solicita iubire, ci în a o darui. Fiţi dumneavoastră cel care dăruieşte. De regulă, oamenii fac invers. Chiar şi atunci când dăruiesc, o fac numai cu speranţa că iubirea lor le va fi returnată. Ei nu dăruiesc de bună voie, ci doar condiţionat. Ei dăruiesc dar privesc cu coada ochilor să vadă dacă primesc ceva înapoi. Ei nu cunosc legea naturală de funcţionare a iubirii. Este suficient să turnaţi, să vă revărsaţi, iar iubirea va veni. Şi chiar dacă nu vine, nu este nevoie să vă îngrijoraţi, căci adevaratul îndrăgostit ştie că a iubi înseamna a fi fericit. Daca iubirea vine înapoi, foarte bine, atunci fericirea va fi cu atat mai mare. Dar chiar dacă ea nu se întoarce înapoi, actul iubirii v-a facut fericiţi, de-a dreptul extatici, atunci de ce să mai fiţi îngrijoraţi în legatură cu întoarcerea ei?
''Dumnezeu nu-ţi va cere să spui ce suprafaţă are casa ta, dar îţi va cere numarul celor pe care i-ai primit în casa ta.
Dumnezeu nu-ţi va cere numarul hainelor din dulapul tău, dar îţi va cere numarul celor pe care i-ai îmbrăcat.
Dumnezeu nu-ţi va cere să-i spui cel mai mare venit pe care l-ai realizat, dar te va întreba dacă ţi-ai îndeplinit slujba după maximă ta capacitate.
Dumnezeu nu te va întreba câţi prieteni ai avut, dar te va întreba câtor oameni le-ai fost prieten.
Dumnezeu nu te va întreba despre vecinătatea în care ai trăit, dar te va întreba cum ţi-ai tratat vecinii.
Dumnezeu nu te va întreba despre culoarea pielii tale, dar te întreba despre culoarea caracterului tau.
Dumnezeu nu te va întreba de ce ţi-a luat asa de mult ca sa găseşti Salvarea, dar te va duce, plin de iubire în Ceruri şi nu la porţile Iadului.
Dacă doriţi să trăiţi experienţa de a fi iubiţi, atunci extindeţi energia iubirii asupra altcuiva. Lăsându-vă iubirea să curgă către alţii, prin legile magnetismului şi rezonanţei iubirea vă va răspunde şi se va întoarce la voi. Pentru a folosi aceste legi minunate, trebuie să vă extindeţi dincolo de propria voastra lume de credinţe, reacţii ţi dorinţe. Extinderea conştiinţei voastre pentru a-i ajuta pe alţii, ori de cate ori este posibil, nu privându-vă pe voi, ci într-un mod echilibrat, integrat, permite conştiinţei voastre individuale sş se extindă în marele întreg. Acest lucru are loc atunci când deveniţi conştienţi de ceea ce se manifestă peste tot în jurul voastru şi nu doar prin intermediul vostru. A vă trăi viaţa, punându-vă în serviciul vieţii, este un context complet diferit de cel al vieţii trăite doar pentru voi. Trairea vieţii voastre pentru viaţa, pentru exprimarea vieţii, pe măsură ce ea se manifestă prin voi şi prin alţii vă va conduce să faceţi alegeri pentru voi şi alegeri în cadrul interacţiunii voastre cu alţii, alegeri care afirmă viaţa, o îmbogăţesc, o preţuiesc şi consideră că toate celelalte fiinţe sunt sacre. Când cineva începe acest proces al trecerii către trăirea vieţii pentru binele vieţii însăşi, acea persoană pătrunde într-o mare grandioasă de posibilităţi, într-un ocean măreţ de oportunităţi. Viaţa devine mai bogată, mult mai implinită, deoarece, ea începe să vadă legatura dintre toate lucrurile şi marile puteri ale conştiinţei care se deplasează prin Univers. Punandu-vă în slujba vieţii, nu înseamnă să cedaţi din puterea voastră cuiva, nu înseamnă să aveţi grijă de cineva în detrimentul vostru, înseamna să fiţi conştienţi de legatura dintre toate lucrurile, să respectati toate fiinţele, astfel încât motivaţie pentru acţiunile voastre să nu fie doar scopul personal, ci binele tuturor. Toate lucrurile sunt relative, în funcţie de starea de conştiinţă prin care sunt percepute. Deci, ceea ce poate parea o situaţie negativă la un nivel de conştiinşă, poate, de fapt să fie trăit ca un lucru pozitiv într-o altă stare de conştiinşă. Pe masură ce începeţi, să vă aliniaţi cu evolutia vieţii însăşi, cu creşterea vieţii şi a conştiinţei, veţi fi ridicaţi într-un fel pe care nici nu vi-l imaginaţi, oportunităţile se deschid iar destinul vostru se schimbă, atunci când vă puneţi în slujba vieţii.

Dragi prieteni creştini, voi sunteţi cei care deţin cheile propriei voastre eliberări, propriei voastre iluminări, propriei voastre înălţări. Aceste chei sunt obţinute prin puterea conştienţei voastre, prin capacitatea pe care o aveţi de a face alegeri şi prin legea iubirii. Legea vă asigură că vi se va dezvălui orice lucru cu care rezonaţi şi atunci când conştiinţa voastră rezonează cu cel mai înalt aspect posibil, veţi trăi viaţa de o manieră divină, înălţată. Dacă vă trăiţi viaţa prin vibraţia conflictului şi a lăcomiei, a conştiinţei limitate, atunci veţi trăi experienţa vieţii ca pe un fel de iad. Toate aceste domenii şi planuri există simultan si pot fi activate de voi în orice moment al vieţii voastre, prin actul alegerii. Orice alegere faceţi să stiţi că sunteţi stăpâni pe voi înşivă şi că aveţi libertatea de a exprima acest lucru. Dragi creştini, cea mai înalta stare de conştienţă prin care putem fi percepuţi cu adevarat este iubirea. Nu este vorba despre o iubire care nu discerne, nu înseamna a iubi fără a fi conştient de acele lucruri ce sunt discordante, ci discernământul este folosit ca o parte importantă a conştienţei. Pur şi simplu, din acea vibraţie a iubirii existentă în voi, sunteţi în stare să percepeţi mai clar adevarata natură a lucrurilor.
Nimic pentru mine, - acesta a fost cuvântul pe care mi l-am impus toată viaţa. Nimic pentru mine. Acest lucru mi-a dat întotdeauna o mare bucurie. Lepădându-te de orice interese personale ai o mare linişte şi o mare bucurie. Egoismul şi invidia sunt două duhuri mai urâte decât orice duh, acestea aduc cea mai multă nelinişte pentru om. Mila şi iubirea sunt un balsam şi un izvor de mare bucurie şi de multă fericire. De la acestea am cules toată mângâierea si fericirea în viaţă. Acestea mi-au dat viaţă.
Aceasta este adevarata dragoste creştineasca: să ajuţi acolo unde trebuie, atunci când trebuie, fără a aştepta nimic în schimb pentru tine, dar vedem că:
De cele mai multe ori nu ne gândim decât la noi, la eul nostru, de multe ori când trecem pe lângă un sarac, pe lângă un copil sarman, etc., ...îi ignorăm, sau în mai rele cazuri îi facem vagabonzi, aurolaci sau multe alte jigniri...., Nu ne gândim deloc la soluţii!... nu ne gândim deloc la spusele Mântuitorului nostru Iisus Hristos "...Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut...." Ev. Matei cap.24, vers.31-46, Trecem pe lângă ei , şi nu ne gândim că în chipul săracului, al cerşetorului, al micuţului copil, stă Mântuitorul Hristos, Care ne aşteaptă de fapt pe noi, ne aşteaptă faptele noastre, aşteaptă ca noi să venim şi să ne întoarcem la El, dar noi, noi aceşti oameni care ne mai numim şi creştini, ce facem?... facem asemenea oamenilor de acum peste 2000 de ani, Îl lăsăm în frig, Îl lăsăm afară....
Nu Îl primim în Sufletele noastre...
Aceşti oropsiti ai soartei aşteaptă mila noastră, dar mai mult nu aşteaptă aşa mult să primească din pungă sau din buzunar, aşteaptă să primească din inima noastră, din sufletul nostru, şi mult mai mult au nevoie chiar de păsarea noastră, de dragostea şi de afecţiunea noastră.....



Dar de cele mai multe ori, atunci când încercăm să punem început bun în viaţa noastră, vine cel rău şi insuflă în gândul nostru sau al altora, tot felul de cugetări deşarte, şi încearca pe toate căile să ne împiedice la realizarea faptelor bune....
Credinţa fără fapte este moartă, aşa precum o pasare nu poate zbura cu o aripă, aşa şi sufletul nostru are nevoie de credinţă şi fapte bune, spre a putea să se înalte spre Dumnezeu care La creat.
De aceea, să facem fapte bune, care şi pe noi ne mântuiesc, şi celorlalţi le sunt de folos. Iar una din cele mai importante fapte bune este milostenia, care ajută, întăreşte şi dă viaţă rugăciunii, postului şi oricărei altei virtuţi. La ce îţi foloseşte postul dacă eşti un om fără milă? La ce-ţi foloseşte rugăciunea, dacă nu iubeşti? La ce îţi foloseşte să ai trupul curat, dacă inima ta este de piatră? De aceea, nevoinţele noastre sunt primite de Dumnezeu atunci când sunt însoţite de milostenie. Frica de Dumnezeu este paza libertăţii, iar frica de lume este uşa robiei. Credinţa face totul posibil; dragostea face totul mai usor. Păcatul ne urâţeşte, ne murdăreşte sufletul. Şi de fiecare dată ne urâţeşte şi trupul,chiar dacă nu ne dăm seama…Orice păcătos, dacă nu ar păcătui, ar fi şi mai frumos. Pentru că frumuseţea sufletească i s-ar răsfrânge pe chip. Asta o vezi cel mai bine privind oamenii care intră la spovedanie. E adevărat că pentru unii spovedania e o formalitate, care nu îi schimbă. Asta pentru că vin să se spovedească fără să vrea să renunţe la păcat, sau fără să fie conştienţi de păcatele lor. Dar pe toţi cei care se spovedesc cu zdrobire de inimă spovedania îi face mai frumoşi.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne cere ca sufletele noastre să fie îndreptate pururea spre bine tot aşa cum sfintele altare stau pururea spre răsărit. Ne cere să lepădăm răul înapoia noastră, să-l dăm pradă uitării, în umbra şi întunericul trecutului; astfel încât în fiecare clipă şi în fiecare zi să putem să ne întindem mereu cu sufletul şi cu trupul numai spre bine, să dorim numai binele, să vorbim doar despre bine, să facem doar binele.Să ne rugăm toţi Bunului Dumnezeu să ne înveţe pe noi să ne întoarcem de la rău şi să facem binele pentru dragostea Slavei Sale şi a mântuirii noastre.
Viaţa noastra este o luptă. Dacă cazi în înşelaciune, mergi repede la Duhovnicul tău şi spune-i tot, pentru ca parintele să-şi pună epitrahilul pe capul tau. Crede atunci că te-ai vindecat şi că demonul pe care l-ai primit prin greşeala ta s-a îndepartat. Dacă însă nu te căieşti, nu te vei îndrepta până la mormânt. Duhurile rele intra şi ies din trupul nostru. Când omul se mânie, demonul intra în el, dar când se umileţte demonul iese din el.
Ştiţi ce s-ar întâmpla dacă Hristos ar umbla astăzi prin lume?... Probabil că L-ar interna într-un spital de nebuni şi L-ar droga cu tot felul de medicamente. Lumea L-ar răstigni şi acum la fel cum a făcut-o acum două mii de ani... Spunem că trăim într-o societate creştină, dar de fapt nu este adevărat; trăim într-o societate care este mult mai păgână, mai urâtoare de Hristos decât lumea în care a trăit odinioară Hristos.
Iată de ce suntem din ce în ce mai slabi, pe când vrăşmaşul nostru, diavolul, este din ce în ce mai puternic. În loc să lucrăm împreună cu dragoste frăţească împotriva răului, luptăm unul cu celălalt. Să dea bunul Dumnezeu ca prin Harul Său, să alungăm din inimile noastre ura drăcească şi să dobândim dragostea cea binecuvântată. Să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire (1 Ioan 4, 7-8 ). Există firi atât de armonioase, înzestrate de Dumnezeu cu atâta frumuseţe, încât ţi se pare absurd până şi gândul că ar putea vreodată să se schimbe în rău, să se degradeze....
Niciodată să nu părăseşti un prieten vechi. Niciodată nu vei găsi unul care să-l poată înlocui. Prietenia este ca vinul . Devine mai bună pe masură ce vechimea îi este mai mare.
Vreţi să fiţi fericiţi pentru un moment? Răzbunaţi-vă.
Vreţi să fiţi fericiţi pentru totdeauna?
Iertaţi....Iertarea înseamnă a te ridica mai presus decât cei ce te-au insultat.....Iertarea este o virtute creştină......Iertarea este mireasma pe care violeta o lasă pe călcâiul care a strivit-o.
Ai curaj pentru marile supărări din viaţă şi răbdare pentru cele mici; după ce ţi-ai terminat cu bine treburile zilnice dormi liniştit. Dumnezeu este treaz.
Cel mai bun mod de a te înveseli este să încerci să înveseleşti pe altcineva.
Unele lucruri sunt mai simple decât par, iar altele, mai complicate decât sunt la prima vedere.
Credinta crestina este darul lui Dumnezeu in puterea caruia primim ca adevaruri sigure tot ce a descoperit Dumnezeu si ne invata Biserica.

Credinta este, pe de o parte, lucrarea harului divin, iar, pe de alta parte, este (si) un merit al omului, caci crede numai cine voieste.
Ea este absolut necesara pentru mantuire. De aceea, Domnul Iisus Hristos porunceste ucenicilor, inante de inaltare: "Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura. Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui; iar cel ce nu va crede, se va osandi" (Marcu 16,16).
Este o credinta cunoscatoare si o credinta lucratoare. Credinta cunoscatoare este asemanata de Sfintii Parinti cu "frunzele pomilor", iar credinta lucratoare cu "roadele". Credinta lucratoare angajeaza, deci, si trupul in procesul de mantuire si se traduce in viata prin faptele credintei.
Daca lipsesc faptele credintei, credinta cunoscatoare nu are nici o valoare.
Deci, nu este de ajuns sa crezi ca exista Dumnezeu si sa cunosti multe despre Dumnezeu, ci trebuie sa traiesti dupa voia Lui, implinindu-i poruncile.
Sfantul Iacov spune: "Dar va zice cineva: Tu ai credinta, iar eu am fapte; arata-mi credinta ta fara fapte si eu iti voi arata, din faptele mele, credinta mea. Tu crezi ca unul este Dumnezeu ? Bine faci, dar si demonii cred si se cutremura. Vrei insa sa intelegi, omule nesocotit, ca credinta fara de fapte moarta este ?" (Iacov 2, 18-20).
Adevarul mantuitor a fost descoperit oamenilor de Dumnezeu prin dreptii, patriarhii si profetii Vechiului Testament, iar in chip desavarsit prin Fiul lui Dumnezeu intrupat - Mantuitorul Iisus Hristos, si se pastreaza in Biserica.
Prin descoperirea dumnezeiasca, omul a aflat despre realitatile din lumea spirituala, care nu pot fi cunoscute si cercetate de ratiunea omeneasca.
Astfel, omului i s-a descoperit ca dupa moarte il asteapta viata vesnica si ca Dumnezeu, Unul in fiinta dar intreit in Persoane, este Creatorul cerului si al pamantului.
Din lumea creata mai fac parte: ingerii si demonii, iar undeva, unde numai Dumnezeu stie, exista un loc de fericire eterna, numit rai, si un loc de osanda si nefericire eterna, numit iad.
Despre Dumnezeu, ingeri, demoni, rai, iad, suflet, etc., omul cunoaste cu adevarat doar cate i s-a descoperit.
Iar cunoasterea si intelegerea realitatilor spirituale se face prin credinta, asa cum realitatile materiale, fizice, sunt cercetate si analizate prin ratiune. Ratiunea este, deci, pentru lucrurile materiale, iar credinta este calea de cunoastere a celor spirituale. Si ratiunea si credinta sunt date omului de Dumnezeu. Ele nu se exclud. De aceea, antagonism intre adevarata stiinta si adevarata religie este numai in mintea unor oameni "fara Dumnezeu", nu si in realitate.
Celor care vorbesc de incompatibilitatea dintre stiinta si credinta, savantul Pierre Duhen, profesor la Facultatea de Stiinte din Bordeaux, intre 1895 si 1916, le striga cu indignare: "Minciuna! Minciuna in domeniul logicei, minciuna in domeniul istoriei. Invatamantul care pretinde sa stabileasca ireductibil antagonism intre spiritul stiintific si spiritul crestin, este minciuna cea mai mare, cea mai indrazneata din cate au incercat vreodata sa insele pe oameni". Si el continua astfel: "Cred din tot sufletul in adevarurile pe care le Dumnezeu ni le-a revelat si ni le propovaduieste prin Biserica Sa. Niciodata nu mi-am ascuns credinta si nadajduiesc din adancul inimii, ca Acela de la care o am ma va pazi ca sa rosesc vreodata de ea.".
Ratiunea si credinta se intrepatrund si se completeaza atat in cercetarea celor materiale, cat si in cercetarea celor spirituale.
Caci asa cum sunt lucrurile materiale, unde predomina cunoasterea rationala, trebuie sa si crezi in cei de langa tine, in cunostintele si descoperirile lor, tot astfel si in cele spirituale, unde prioritate are credinta, trebuie sa intelegi, cat este posibil, si cu mintea cele spirituale, care sunt suprarationale si supralogice, si nu irationale si ilogice.
Descoperirea lui Dumnezeu se mai numeste Revelatie si poate fi primita de om, in mod deosebit, prin credinta, dar si prin ratiunea iluminata de credinta.

Despre iubire (iubirea creştină):
Domnul si Mantuitorul nostru, Iisus Hristos, Dumnezeu, intrebat fiind cu gand ispititor de catre un fariseu, care este porunca cea mai mare din Lege, a raspuns: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu tot sufletul tau, cu toata inima ta si cu tot cugetul tau. Aceasta este marea si intaia porunca. lar a doua, la fel ca aceasta: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. In aceste doua porunci se cuprind toata Legea si Proorocii." (Matei 22,37-40) .
Oare de ce Iisus Hristos Dumnezeu, mai presus de orice, cere tuturor iubire? Numai iubire. Pentru ca, numai iubirea este de la El. Ura e a satanei. Sa ne amintim, iubitii mei, cate a indurat El, Fiul lui Dumnezeu, pe pamant din momentul aratarii Lui ca Dumnezeu si pana la vremea Sfintei Rastigniri. Numai pe Drumul Cruci cate ocareli si cate umilinte, cate palmuiri si scuipari, cate lovituri cu pumnii si cu picioarele, cu pietre si cu bate a primit de la poporul, care numai cu o saptamana inainte, la vremea Intrarii Domnului in lerusalim, la Duminica Floriilor, il aclama, strigand: "Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua! Bine este cuvantat Cel ce vine intru Numele Domnului" ! S-a oprit Iisus Hristos Dumnezeu, sa riposteze la vreun nememic sau macar sa-l intrebe de ce Il loveste? Nu, iubitii mei, caci Fiul lui Dumnezeu tocmai de aceea a venit pe pamant, sa aseze in locul urii iubirea, opunand rautatii bunatatea. Astfel, Iisus Hristos Dumnezeu a aratat poteca cea stramta catre imparatie. In loc de ura Dulcele Iisus a aratat iubire, si astfel l-a invins pe diavol. Oare ce-ai fi facut tu, iubite frate, pe un drum ca acela, pe care Hristos isi purta Crucea in spate? Sa-ti spun eu: Te-ai fi apucat la bataie si ai fi schimbat cu ei picioare, pumni, scuipaturi si injuraturi, sfarsind prin schilodeala sau moarte. Acela care intra in hora cu diavolii si uneltele lor, prin acestea sfarseste! Mereu vine la mine cate unul, care a cazut in pacatul urii si al violentei si zice: "Cum, parinte, sa fi suportat atata umilinta?" Auziti iubitii mei? El, omul nu poate indura. Eheee! De ar fi citit Sfanta Evanghelie, poate s-ar fi intrebat si ar fi zis: "Pai daca El, Dumnezeu a rabdat si a indurat atata bataie si umilinta, cum eu, om si nimic inaintea Lui, nu pot sa indur nici cea mai mica ofensa si repede ma aprind la riposta? si i-am spus acestuia, iubitii mei, ca un duh rau il stapaneste, duhul urii si al mandriei, care l-a dus la tribunal si apoi il va duce dupa gratii, caci l-a inselat satana. Si el in loc sa aseze iubirea inaintea urii, a asezat tot ura, si acum necazul este pe el cat carul. Caci voi credeti ca, numai asa, de florile marului, a grait Hristos: "Sa nu stati impotriva celui rau; iar cui te loveste peste obrazul cel drept, intoarce-i si pe celalalt. Celui ce voieste sa se judece cu tine si sa-ti ia haina, lasa-i si camasa. lar de te va sili cineva sa mergi o mila, mergi cu el doua. Celui care cere de la tine, da-i; si de la cel ce voieste sa se imprumute la tine, nu intoarce fata ta. (...) Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc." (Matei 5, 39-44) . Auziti, iubitii mei? Rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, caci numai asa invingeti raul demonic si rezistati ispitei, venind cu iubirea inaintea urii si raului, cu care diavolul va incearca. Si numai asa Duhul Sfant va pogora peste voi, si va veti face lacas al Sfintei Treimi, si Iisus Hristos Dumnezeu va va iubi pe voi, caci si voi il iubiti pe El, respectandu-I poruncile. "Cel ce are poruncile Mele si le pazeste, acesta este care Ma iubeste; iar cel ce Ma iubeste pe Mine, va fi iubit de Tatal meu, si-l voi iubi si Eu si ma voi arata lui. (...) Daca Ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu, si Tatal Meu il va iubi, si vom veni la el, si vom face lacas la el. Cel ce nu Ma iubeste, nu pazeste cuvintele Mele." (Ioan 14-21, 23,24) .
Iubitii mei, oare credeti, ca nu ar fi fost la indemana lui Hristos, sa-i striveasca pe cei ce-L umileau si-L batjocoreau sau sa alunge cu puterea-I pe diavolul care-L ispitea, aratandu-i neputinta trupului omenesc ( "De esti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea sa se prefaca in paini" - Matei 4, 3) , impingandu-L catre omeneasca slava desarta ( "Daca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, arunca-Te in jos, ca scris este: Ingerilor Sai va porunci pentru Tine si Te vor ridica pe maini, ca nu cumva sa izbesti de piatra piciorul Tau" - Matei 4,6) , incercandu-L si cu ispitirea de Dumnezeu? Si asa cum minunat scria Sfantul Maxim Marturisitorul "Neputand vrajmasul sa-L faca pe Domnul sa calce porunca iubirii de Dumnezeu, prin cele ce I le-a fagaduit in pustie, s-a straduit pe urma, dupa ce El a venit in lume, cu ajutorul nelegiuitilor iudei, sa-L faca sa calce porunca iubirii de oameni." Adica, tot ce I-au facut necredinciosii, doar doar sa-L faca sa raspunda ticalosiei si urii lor prin urgie si forta, adica prin neiubirea de oameni. si de ar fi fost asa, Hristos ar fi cazut din dragostea Tatalui si El insusi ar fi calcat prima porunca a Legii. Si lumea nu ar mai fi aflat ca diavolul este infrant de iubirea de Dumnezeu (urmandu-i lui Hristos neabatut poruncile) si de iubirea de oameni. Doar asa iubirea invinge ura, caci nu exista cetate oricat de intarita a raului, ale carei porti sa nu se naruiasca inaintea iubirii de Dumnezeu si inaintea iubirii de oameni. De aceea in Epistola 1 catre Corinteni scria Sfantul Apostol Pavel: "De-asi grai in limbile oamenilor si ale Ingerilor, iar dragoste nu am, facutum-am arama sunatoare si chimval rasunator. Si de-as avea darul proorociei, si tainele toate le-as cunoaste, si orice stiinta, si de-as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Si de-as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste. Dragostea indelung rabda, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea nu cade niciodata" (13, 1 -8 ) . Cine a fost mai hulit si mai batjocorit decat Iisus Hristos Dumnezeu? Si cu toate acestea, El niciodata nu a ripostat si nici macar nu a intrebat de ce. Nu a intrebat, pentru ca stia, ca prigonitorii sunt uneltele diavolului, sarmani care nu mai stiau ce fac si imbatati de rautatea demonilor, strigau cu totii: "Rastigneste-L! Rastigneste-L!" Pentru acest motiv porunca lui Hristos data noua, este sa iubim pe vrajmasii nostri. lubitii mei, sa luam invatatura de la Hristos, Care, la vremea cumplitei Sale batjocoriri si umiliri, nu numai ca nu a raspuns la rau cu rau, ci S-a rugat Tatalui Ceresc, rugandu-L sa-i ierte pe cei ce-L omorau: "Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac. Nu le socoti lor, Doamne, pacatul acesta." Deci, nici noi nu trebuie sa ne razbunam pe cei ce ne fac rau, ci in primul rand trebuie sa-i compatimim, si sa ne rugam pentru binele si ajutorul lor.

Iubitii mei, putini stiu ca, cel ce iubeste pe vrajmasii sai si se roaga pentru ei, curand va primi pogorarea Duhului Sfant si va cunoaste iubirea lui Dumnezeu pentru el. Nu Domnul ne-a dat porunca, sa-L iubim pe Dumnezeu din toata inima, din tot cugetul si din tot sufletul, iar pe aproapele nostru ca pe noi insine? Domnul da harul Sau celui ce se roaga pentru vrajmasii lui ca pentru sine insusi. Domnul a dat porunca noua sa iubim pe vrajmasii nostri, ca si noi sa fim ca El. Caci Dansul ne iubeste pe toti si ne primeste cu dragoste, fara sa ne faca reprosuri, asa cum in Sfanta Evanghelie tatal l-a primit pe fiul sau cel risipitor, nu numai nefacandu-i nici un repros, ba mai mult, punandu-i inel scump in deget, haina noua pe el si incaltaminte curata in picioare, si punand sa se taie vitel gras, ca el sa petreaca si sa se bucure. Din iubire pentru noi Domnul S-a pogorat pe pamant, sa ne invete iubirea de Dumnezeu si de aproapele nostru. De aceea Sfantul Mare Apostol si Evanghelist Ioan la intaia sa Epistola Soborniceasca scrie la capitolul 4: "Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este! Pentru ca, cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a vazut, nu poate sa-L iubeasca" (20) . Se zice ca un om pe patul de moarte fiind, a rugat pe cei ai casei sa cheme un vecin, care ii facuse mult rau muribundului. Mirati cu totii de aceasta de neinteles cerere, totusi cei ai casei i-au adus pe vecin. Cel ce era pe moarte, a cerut fiicei sale sa, caute intr-un anumit loc, si gasind un livret de economii la o banca, sa-l inmaneze raufacatorului. Acolo era o suma foarte mare de bani pe numele acestuia, iar gestul i-a stupefiat si contrariat pe toti. Intrebat de ce a facut aceasta, batranul a raspuns: Omul acesta mi-a facut cele mai mari necazuri si suferinte din viata mea. Dar aceste cumplite necazuri si suferinte m-au indreptat mai mult catre Biserica lui Hristos, intarindu-ma in rabdare, in rugaciune, in post si in urmarea poruncilor lui Dumnezeu. Iar acum, eu plec din lumea aceasta spovedit si impartasit, dupa o viata de fapte bune si indreptat pe calea lui Hristos. Deci vecinul acesta, prin necazurile si suferintele pricinuite mie, mi-a facut cel mai mare bine al vietii mele".
Seamana cumva aceasta pilda, cu cele ce scrie Sfantul Mare Apostol Pavel in Epistola catre romani la capitolul 8, 35-39: "Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul sau stramtorarea sau prigoana sau foametea sau lipsa de imbracaminte sau primejdia sau sabia. Precum este scris: Pentru Tine suntem omorati toata ziua, socotiti am fost ca niste oi de junghiere. Dar in toate acestea, suntem mai mult decat biruitori prin Acela care ne-a iubit. Caci, sunt incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici inaltimea, nici adancul si nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea intru Iisus, Domnul nostru"

De aceea, iubitii mei, sa ne invaluim rautatea in iubire si sa nu uram pe nici unul care ne tulbura si pizmuieste in cale, ci sa ne rugam pentru el si sa-l iubim, caci Dumnezeu este iubire! si de nu aveti frica de Dumnezeu, caci scris este "cu masura cu care masurati, vi se va masura" , luati macar seama, ca tot scris este, ca "cele ce ochiul nu a vazut si urechea nu a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe acelea le-a gatit Dumnezeu celor ce Il iubesc pe El." Iar Dumnezeu atat de mult a iubit lumea, incat pe Fiul Sau, Cel Unul Nascut, L-a dat lumii, ca tot cel ce crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica!
Evanghelie : Matei 25, 31-46
"Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice împăratul celor de-a dreapta Lui:
Veniţi, binecuvântaţii tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.
Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând:
Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau goi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?
Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei:
Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintre-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.
Atunci va zice şi celor de-a stânga:
Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mînânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat.
Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?
El însă le va răspunde zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică."

Parintele A. Schmemann ne vorbeste despre intelesul acestei duminici in cartea sa "Postul cel Mare"(ed. Doris, 1998) :
" Dragostea constituie tema evangheliei din duminica lasatului sec de carne. Pericopa evanghelica pentru aceasta zi ne prezinta parabola lui Hristos despre Infricosatoarea Judcata ( Matei 25 : 31-46).Cand Hristos va veni sa judece, care va fi criteriul judecatii Lui? Parabola ne raspunde: iubirea- nu numai o simpla preocupare umanitara pentru o justitie abstracta si pentru "saracii" anonimi, ci iubirea concreta si personala pentru cei de langa mine, oricine ar fi, pe care Dumnezeu a facut sa-l intalnesc in viata mea. Aceasta precizare este importanta, pentru ca astazi crestinii tind sa identifice iubirea crestina cu grijile politice, economice si sociale; cu alte cuvinte ei muta centrul de greutate de la persoana si evolutia ei unica la entitati sociale precum "clasa sociala", "rasa", etc..(...) iubirea crestina este ceva diferit si aceasta diferenta poate fi inteleasa si mentinuta daca Biserica isi va pastra misiunea sa unica si nu va deveni o simpla "agentie sociala", fiind limpede ca Biserica nu poate fi considerata astfel. "

“Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului şi El îi va răsplăti fapta lui cea bună.” (Pilde 19:17). Domnul ne încearcă inimile noastre prin cei care caută ajutorul nostru. Domnul nu foloseşte nimic pentru El de la noi: El nu are nevoie de nimic. Cel care a făcut pâinea nu poate flămânzi, nici Cel care a făcut apa nu poate înseta. Cel care îmbracă întreaga Sa zidire nu poate fi gol, nici Cel care este izvorul sănătăţii nu poate fi bolnav, nici Cel care este Domnul domnilor nu poate fi lipsit de libertate. Dar El caută ca noi să facem milostenie, pentru ca, în felul acesta, să ne înmuiem şi să ne înnobilăm inimile. În atotputernicia Sa, Dumnezeu poate într-o clipă să-i facă pe toţi oamenii bogaţi şi îndestulaţi, îmbrăcaţi şi mulţumiţi.

Dar El îi lasă pe oameni să cunoască foamea şi setea, boala, suferinţa şi sărăcia pentru două pricini: mai întâi, pentru că cei care rabdă aceste lucruri, îşi înmoaie şi îşi înnobilează inimile şi se vor întoarce la Dumnezeu, slăvindu-L cu credinţă şi rugăciune; şi în al doilea rând, pentru că omul poate suferi pentru alţii, se poate smeri pentru alţii şi poate ajunge la înţelegerea frăţietăţii şi unităţii tuturor oamenilor de pe pământ, prin Dumnezeul Cel viu, Ziditorul şi Făcătorul a toate câte se află pe pământ. Domnul doreşte să avem milă – milă mai presus de orice. Deoarece El ştie că mila este calea prin care se poate reface credinţa în Dumnezeu, nădejdea în Dumnezeu şi dragostea pentru Dumnezeu.
Acesta este înţelesul de suprafaţă. Înţelesul de adâncime priveşte spre Hristos, care se află în lăuntrul nostru. În fiecare gând curat din mintea noastră, în fiecare simţire aleasă din inima noastră şi în fiecare năzuinţă înaltă a sufletului nostru spre împlinirea lucrurilor celor bune, Hristos Se dezvăluie în noi prin puterea Duhului Sfânt. El numeşte toate aceste gânduri curate, simţiri alese şi năzuinţe înalte, fraţii Săi mici, sau cei mai mici fraţi ai Săi. El îi numeşte astfel, pentru că aceştia se află în noi într-o măsură foarte mică, faţă de măsura mare de spurcăciuni lumeşti, şi de rău care se află în noi. Dacă mintea noastră flămânzeşte după Dumnezeu şi noi o hrănim, noi L-am hrănit pe Hristos din lăuntrul nostru; dacă inima noastră este lipsită de orice lucru bun şi de orice lucru ales, adică este lipsită de Dumnezeu, şi noi o îmbrăcăm, pe Hristos L-am îmbrăcat, Cel care se află în noi; dacă sufletul nostru este bolnav şi încătuşat de fiinţa noastră cea rea, de faptele noastre cele rele, şi suntem conştienţi de aceasta, şi îl cercetăm, noi L-am cercetat pe Hristos care se află în noi. Pe scurt, dacă cealaltă fiinţă care se află în noi, care odinioară se mândrea că se sălăşluieşte acolo, şi care este omul cel drept din noi, este stăpânit şi umilit de diavol, şi de omul păcătos din noi, şi îl ocrotim pe omul cel drept, noi Îl ocrotim pe Hristos care se află în noi. Omul acesta drept care se află în noi este mic, mic de tot, iar păcătosul din noi este un adevărat Goliat. Dar acest om drept din lăuntrul nostru este fratele mai mic al lui Hristos, iar păcătosul din noi este vrăjmaşul lui Hristos, ca un uriaş, precum Goliat. Atunci, dacă noi îl ocrotim pe omul cel drept din noi, dacă îl slobozim, îl întărim şi îl aducem la lumină; dacă îl ridicăm deasupra celui păcătos, aşa încât să-l stăpânească în chip desăvârşit pe cel păcătos, şi am putea spune împreună cu Apostolul Pavel: “Şi eu nu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2:20) – atunci ne vom numi binecuvântaţi şi vom auzi cuvintele Împăratului la Judecata de Apoi: “Veniţi, binecuvântaţii tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.”
Sfântul Apostol Ioan, ucenicul iubit al lui Hristos, a luat dragostea lui Hristos şi a vorbit despre dragoste. A împărţit dragostea, a răspândit-o în lume şi lumea s-a îmbogăţit prin cunoaşterea iubirii lui Dumnezeu. Ne spune: “Iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut de Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu pentru că Dumnezeu este iubire“.

Să întrebuinţăm timpul şi clipele pentru mântuirea sufletului nostru. Să nu ne atragă lucrurile pământeşti, să ne fie de-ajuns cele strict necesare.
Dragostea cere efort la început, dar pe urmă dă multă odihnă… Când un om are îndelungă răbdare şi bunătate, acestea arată că are iubire în el. Iar când nu are îndelungă răbdare, milă şi bunătate, este lipsit de dragoste, lipsit de Dumnezeu. Sfântul Cosma Etolianul ne spune: “Am văzut două iubiri care mântuiesc şi acestea sunt iubirea către Dumnezeu şi iubirea către aproapele“. Ce ne cere Dumnezeu? Să-L iubim cu toată inima, puterea şi fiinţa noastră; să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Să ne schimbăm purtarea şi Acela ni se dăruieşte nouă, ne deschide raiul.
Dumnezeul milei şi al îndurării, al iubirii de oameni şi al smereniei, să vă întărească şi să vă dea puterea şi tăria, să împliniţi întru toate voia Lui! Aşa să vă ajute Dumnezeu!
De aceea umblăm pe drumuri şi strângem ajutoare pentru a ne putea duce la împlinire lucrările. Iată căci cu ajutorul şi din voia Bunului Dumnezeu şi a Maicii Sfinte, am ajuns şi în Familia Dumneavoastră, şi apelăm la bunătatea şi dragostea creştinească pe care le aveţi, şi de care daţi dovadă, şi, vă rugăm să ne ajutaţi, după voinţa şi posibilităţile dumneavoastră, să ne ducem la împlinire lucrările grele la care ne-am apucat. Ne puteţi ajuta prin donaţii de: materiale de construcţii, bani, şi prin simplu fapt de a spune şi altora despre ţelul nostru.
Ctitori, Donatorii şi Binefăcătorii, vor fi scrişi în Cartea Vieţii, şi vor fi pomeniţi veşnic ca Ctitori, Donatori şi Binefăcători ai Sfântului Locaş.
Cu nădejdea că solicitarea noastră nu o veţi trece cu vederea, vă mulţumim anticipat, şi îi rugăm pe Bunul Dumnezeu, pe Maicuţa Sfântă şi pe toţi Sfinţii, să vă primească Sfintele jertfe şi să vă răsplătească.
Va rog sa faceti diferenta: cand l-am cunoscut prima data singur, abandonat...dupa ce l-am cules din valea plangerii... si l-am ajutat....
Dumnezeu să vă Binecuvinteze şi în Rai să vă aşeze!
Cu respect şi dragoste creştinească, al tuturor Rugător către Dumnezeu,
Părintele RAFAEL

ÎNTÂMPLARI ADEVARATE!!!
Oare aceasta sa fie singura solutie ? ==>>
pentru ca sa mai scape de chinuri, de durere, de amagirile acestei lumi....
NU, cred sigur ca NU este. Sunt convins ca poate gasim si alte solutii !
În primul rând ne trebuie multa rabdare, multa dragoste, iubire si daruire pentru ca sa îi putem întelege! Degeaba îi vom duce acasa din nou, daca acolo.....
Si am sa va povestesc o întâmplare:
...Mergeam pe strada cu un coleg, si întâlnim un copilas de vre-o 5-6 ani, care, plângând, cerea ceva de mâncare. Ne miram, deoarece îl vedem curat îmbracat, si frumusel. Intam în vorba cu el:
-Cum te cheama?
- -satana!
-Al cui esti?
--a lui dracu!
-Unde stai?
--în iad!
Ramânem surprinsi de un astfel de raspuns de la un prichindel, care nu avea nici macar un metru. Îl ducem acasa, si fara voia noastra, asistam la o scena nu prea placuta; Casa amarâta, tatal copilului mort de beat... scandal si vorbe....mama îi zice talalui: "iar ai venit beat acasa, drace! Iar ai baut toti bani dace!"
Copilul flamând, plânge si cere de mâncare, dar i se raspunde: "Taci si tu, satana. Mam saturat sa traiesc in iadul asta nenorocit!" ....Si astfel ne-am dat seama de raspunsul copilasului, care stia ca pe el îl cheama satana, taicasau e dracu, si taiesc în iad... Culmea a fost caci copilul a fugit iar de acasa, dar de data aceasta a avut un gând îngrozitor! L-am gast pe calea ferata!!!...Ce era sa facem? l-am dus la mine acasa, si am avut grije de el, si pâna la urma lucrurile au ajuns la normal, ajutati fiind si de alte persoane......TE POTI NUMARA CHIAR SI TU!!!

Mantuitorul nostru Iisus Hristos, fiind Insusi izvorul nemarginit al dragostei, al curatiei si al nevinovatiei, din dragostea Sa cea nemarginita iubeste pe copii pentru nevinovatia lor si ii cheama la Sine, ca sa ne dea noua pilda spre a urma cu fapta curatenia, nevinovatia si nerautatea pruncilor si a copiilor curati. Prin cuvintele : " Lasati copiii sa vina la Mine" , Domnul ne arata ca El iubeste pe copii si nevinovatia lor si cu pilda ne indeamna pe toti sa fim ca ei. " Lasati copiii sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este Imparatia cerurilor, ( Matei 19,14).
" Fratilor, spune el, nu fiti copii cu mintea. Adica fiti copii cu nerautatea. La minte, insa fiti desavarsiti " (I Corinteni 14, 20). De la prunci putem lua pilda smerenia, dupa cum a zis Domnul : " Cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare intru Imparatia cerurilor" (Matei 18, 4). Iar daca cineva, prin darul lui Dumnezeu, va ajunge sa fie desavarsit cu mintea si intelegerea si sa aiba nerautatea, smerenia si curatia pruncilor, acesta cu adevarat a ajuns la culmea nepatimirii si poate sa fie pilda de urmat pe calea mantuirii.
Iisus a iubit totdeauna copiii. El primea simpatia lor copilărească şi iubirea lor sinceră, neprefăcută. Mantuitorul nostru Iisus Hristos a zis : " De nu va veti intoarce si de nu veti fi ca pruncii, nu veti intra intru imparatia cerurilor" (Matei 18, 3). Dar la aceasta nevinovatie si curatenie a pruncilor, sfintii lui Dumnezeu prin mari lupte, osteneli si chinuri, au ajuns.

Copilul vine în lume prin voia Bunului Dumnezeu, Care este Tatal Vietii. Copiii vin în lume, slabi si neputinciosi, mama si tata au datoria Sfânta, sa le poarte de grija. Nu este deajuns sa le dati doar cele necesare trupului: îmbracaminte si hrana. Copiii au nevoie în primul rând, de dragoste, afectiune iubire si daruire. Au nevoie si de cele necesare pentru sufletelele lor.
Când pruncutul spune primele cuvinte, când face primii pasi, tot atunci este bine si indicat sa i se insufle si cele necesare pentru Sufletelul lui: dragostea de Dumnezeu si de aproapele.
Eu mergand si poposind prin multe locuri, am vazut un tablou viu al tinerei generatii foarte strigator la Cer : Copii mici care fumeaza si consuma bauturii alcolice, fac si vorbesc multe prostii. Nu mai au respect fata de cei mai învârsta. Barurile si localurile sunt pline de ! copii!? Unde este respectarea Legii: Inerzisa vânzarea bauturilor alcoolice minorilor ! sau a Legii : Interzisa vânzarea tigarilor minorilor ! Aceste Legi de ce nu se mai respecta?. Unde este apararea ortodoxiei poporului nostru român, numit drept credincios? De ce preotii de acolo nu iau nici o masura, (morala macar) de ce nu se opun? Ce fac Autoritatile (politistii,,,) de acolo ?== ceva înspaimantator: beau si fumeaza în baruri... alaturi de copii ! Unde ne sunt Îngerasii nostrii de pe pamânt? Asa erau numiti copiii cuminti, si asa ar trebui sa fie: ca Îngerasii.
Mergând pe la Sfintele Biserici-- Duminica si-n Sarbatorii--, sunt mai goale. Nici vorba sa mai gasesti în ele si copii; doar câtiva oameni de varsta a treia si atât. De ce nu combatem noi rautatea aceasta din lume, dintre noi? Nu, fiindca si noi suntem rai. Iar cand vine cineva, bun si doreste sa o faca, îl hulim, îl insultam, îl ocarâm si îl alungam de acolo!!. De ce nu-i îndemnati pe copiii vostrii sa participe la Sfintele Slujbe în Sfintele Biserici, macar în zilele de Duminica si Sarbatori?! De ce? : Pentru ca nici dumneavoastra iubite tata si mama, nu participati. Îndemnati-i prin propriul vostru exemplu. Fiti credinciosi ortodoxi cu cuvântul, cu fapta si cu purtarea; nu numai cu numirea! Eu personal nu am facut rau la nimeni, am încercat, pe cât a fost posibil, sa fac doar binele si sa ajut pe aceasta categorie oropsita dintre noi: copiii. Si ati vazut ca dracul nu doarme, nu suporta faptele crestine.... Eu facând binele, ajutând..., am ajuns sa fiu ocarât, jignit, insultat si calomniat. Comforn Articolelor 205 si 206, din Codul Penal al României, acestea sunt infractiuni si se pedepsesc penal. Dar eu nu am facut plangere împotriva nimanui. Am sperat în iubirea aproapelui, însa degeaba !
Iubite tata si mama, e nespus de mare bucuria pe care o simti atunci când întalnesti pe cararile vietii, copii care dovedesc ca au cei 7 ani de acasa. Tot astfel de mare este si responsabilitatea pe care o aveti fata de Dumnezeu, cât si a propriei voastre constiinte, pentru ca dupa felul în care va educati copiii, ei pot devenii: Îngerasi sau demoni. Un mare pedagog spunea:"Ceea ce învata copilul când este mic, aceea face când e mare", adevar comfirmat de nenumarate ori de realitatile vietii. Dumneavoastra iubiti parinti, sunteti cei dintâi chemati sa contribuiti la educatia si formarea caracterului religios-moral al fiilor dumneavoastra, educatie care incepe atunci cand copilul rosteste primele vorbe, cand face primi pasi, cand isi duce singur lingurita la gura. Pentru acest motiv esential nu lasati, dragi parinti, nici o clipa sa se spulbere visele marilor sperante ale renasterii morale si spirituale ale societatii românesti, de care este atâta nevoie. Sa simti si mai ales sa traiesti climatul de sperante spre noi idealuri, spre o noua chemare a destinului neanului, si aceasta cu atât mai nult, cu cât studiul religiei reprezinta o parte integranta si indispensabila culturii generale a fiecarui tânar. Credinta în Dumnezeu a fast, a ramas si va ramâne o componenta fundamentala a culturii si civilizatiei unui popor, inepuizabila sursa de înnoire, de transformare si de permanenta propasire atât a vietii morale, cât si materiale.
Sa nu uitam ca: Fiecare neamde sub soare îsi indreapta privirile cu o deosebita atentie si grija, spre copii, pentru ca ei reprezinta zestrea cea mai valoroasa si inepuizabile a familiei, bisericii si tarii. Ei constituie tezaurul nepretuit de inteligenta si cunoastere care sta la baza mersului înainte al istoriei , precum si al orcarui progres material si duhovnicesc.
Întotdeauna românii, cu toate vitregiile istoriei, prin care le-a fost dat sa treaca, si-au iubit copiii si i-au crescut în darul dragostei de Dumnezeu si de aproapele, iar ei, cand au devenit parinti, au facut acelasi lucru, stiind ca începutul intelepciunii este frica si dragostea de Dumnezeu si de aproapele.
Astazi, în situatia în care ne aflam, numai întoarcerea la Dumnezeu, la Mântuitorul Hristos, care ne cheama:'Veniti la Mine...!, la izvorul adevaratelor valori ale moralei crestine,ne mai poate salva.
Trebuie sa recunoastem ca avem copii daruiti de Bunul Dumnezeu, cu o inteligenta si o sensibilitate cum putini sunt în lume. Concursurile si premiile internationale si chiar mondiale sunt o dovada reala. Sa-i ajutam, deci sa se dezvolte pe masura talentului daruit de Dumnezeu, spre binele lor, spre bucuria parintilor, mândria bisericii si neamului.

Dragi parinti, ma doare sufletul ca trebuie sa abordez acest subiect, si dintr-un punct de vedere mai putin placut, dar trebuie sa o fac.
Privind la tot ce se întampla în jurul nostru si în tara în momentele de fata când puscariile au devenit neâncapatoare, parca train vremurii apocaliptice, parca forte oarbe ale întunericului sunt dezlantuite împotriva noastra si lupta sa ne nimiceasca, sa dispara tot ce a mai ramas curat, frumos sfânt si bun sub bolta hotarelor românesti. Tabloul este înfiorator: Prea multe familii destramate, prea multi copii abandonati. Prea multi parinti inconstienti de misiunea lor, stapâniti de cele mai urate patimi. Prea multe bande de infractori în care gasim o multime de copii. Pre multi cersetori. Prea multi vagabonzi. Prea multe rele, necazuri si nenorocirii. Apoi: concubinajul, desfrâul, desmatul, pornografia, înjuraturile, alcoolismul, drogul, trândavia, minciunile, furturile, tâlhariile si crimele sunt tot atâtea ! Sinistre si zguduitoare semnale de alarma pentru toti pamântenii si pentru întreaga societate româneasca în pragul începutului de mileniu al treilea.
Ce este de facut? Cum ne putem regasii? Cum ne putem salva? Cum putem scapa de necazurile si nenorocirile ce ne pândesc la tot pasul?.

În primul rând prin reântoarcerea la Mântuitorul nostru Iisus Hristos - Fiul lui Dumnezeu, care a venit în lume tocmai pentru salvarea pacatosilor si aflarea celor pierduti. El ne întinde mâna si ne ajuta sa ne ridicam si sa ne apropiem de El si sa ne schimbam în bine tot restul vietii.
Prin constiintetizarea parintilor privind responsabilitatea ce o au în fata lui Dumnezeu si a societatii în priviinta cresterii si educatiei copiilor lor.
Prim implicarea mai intensa a preotului si a Bisericii , în redresarea norala si religioasa a societatii, cautând pe cei ce traiesc în întunericul pacatului si a-i aduce la lumina credintei si a demnitatii umane. Prin respectarea Legilor, care ajuta la reducerea numarului infractorilor, si prin ei, a tuturor relelor.
Si fiti pe deplin convinsi, dragi parinti, ca atât oprirea degradarii morale, cât si schimbarea în bine, despre care atâta se vorbeste, si pe care o dorim cu totii, trebuie sa înceapa cu noi si cu copiii nostrii. Numai asa vom putea redevenii ceea ce am fost din totdeauna: un popor crestin, un popor care a avut simtul masurii si masura bunului simt în tot ceea ce a facut. Un popor care nicicând nu a ravnit la ceea ce nu i-a apartinut, dar care si-a aparat cu demnitate si curaj ceea ce a fost al sau ( nu ca acun când guvernantii ne vând tara la straini), cautând pacea si buna întelegere cu toti oameniii.
Pentru aceasta, dragi parinti, lasati, si chiar îndemnati copiii sa se apropie de Sfânta biserica si sa participe la Sfintele Slujbe în Duminici si Sarbatori. Sa participe la orele de religie în scoala, caci sa fiti convinsi, va fi numai spre binele lor si mândria dumneavoastra, spre folosul tarii, spre Slava si preamarire lui Dumnezeu
Pe dumneavoastra iubiti învatatori si profesori, va apreciez , va cinstesc si va pretuiesc cu atât mai mult, cu cât din nou, dupa o jumatate de veac, ati dat mana cu preotul si v-ati înfratit în cea mai nobila si mai Sfânta misiune de pe pamânt, aceea de luminatori si îndrumatori ai copiilor si a constintei neamului. Trebuie sa recunoastem ca întotdeauna preotul si învatatorul au fost cei doi factori de stabilitate si de echilibru, de cultura si progres material si spiritual, prin felul in care au stiut sa faca roditoare samânta Cuvantului lui Dumnezeu , semanata cu daruire, darnicie si dragoste in Sufletelele copiilor si a neamului.
A sosit momentul sa receptionam cu totii, strigatul disperat al acestui început de mileniu, în care traim, prin a reda Bisericii noastre crestine ortodoxe, puterea si forta spirituala cu care acum doua mii de ani a schimbat si a restaurat o lume aflata în deriva si agonie, dându-i un nou suflu si o noua directie de orientare, aceea de a biruintei luminii asupra întunericului si a credintei asupra necredintei.
Pentru acest motiv esential, nu lasati iubiti profesori si învatatori, nici un moment sa se stinga flacara Sfânta a credintei în Dumnezeu, pe care parintii au început sa o aprinda din nou in sufletele copiilor lor. Dimpotriva faceti-o sa arda si cu mai mare putere, spre atingerea scopului acela de a da tarii si bisericii fii, oameni luminati, întregi la minte si la trup, oameni harnici, cinstiti, iubitori si de omenie, calitati care au împodobit si trebuie sa împodobeasca totdeauna sufletele românilor.

Pe voi, dragi copii, va rog sa nu uitati ca unul dintre cele mai curate si Sfinte îndemnuri pe care Mâmtuitorul le-a aderesat tuturor parintilor din lume, a fost si acesta:"Lasati copiii sa vina la Mine, si nu-i opriti..."(Matei.19,14).
Stiti voi, dragi copii, de ce Mântuitorul va face aceasta chemare? În primul rând pentru ca Mântuitorul Iisus Hristos va iubeste. Si va iubeste pentru ca sunteti darul Binecuvântarii Sale, va iubeste pentru ca Sufletelele voastre si inimioarele voastre sunt curate. Va iubeste apoi pentru ca dintre toate fiintele lumii, numai voi ati fost asemanati cu primavara, cu seninul cerului, cu florile cu cele mai curate si mai Sfinte bucurii ale vietii. Va iubeste pentru ca unora, asemenea voua, este Împaratia Cerurilor. Pentru aceasta, dragii copii, vi se acorda o atentie deosebita atât din partea familiei, cât si a scolii si a Bisericii. Toate acestea trei Institutii esentiale ale fiecarei natiuni, va pun in centrul atentiei lor, pentru ca toate deopotriva urmaresc si doresc binele si fericirea voastra. Acesta este si motivul pentru care Mântuitorul lumii, Iisus Hristos, se adreseaza parintilor vostrii, indemnându-i sa va lase sa va apropiati de El, sa-L cunoasteti si sa faceti voia Lui. Nu uitati însa, ca dintre toti filozofii si învatatii lumii, numai El sinsur a putut spune:" Eu sunt lumina lumii, iar cel ce-Mi urneaza Mie, nu va umbla în întuneric, pantru ca va avea Lumina Vietii." (Ioan.8,12).
Întru aceasta Lumina Sfânta, în aceasta raza stralucitoare si de sperante datatoare, doresc sa va formati, sa cresteti si sa traiti toata viata. Pentru aceasta însa , va îndemn, dragi elevi, cu toata caldura Sufletului, sa cercetati Sfânta Biserica, sa luati parte la orele de religie, ca sa cunoasteti învatatura de credinta a Bisericii noastre strabune ortodoxe care este "Stâlpul si temelia adevarului în lume" (I Timotei 3,15) si pe care "nici portile iadului nu o vor birui" (Matei 16,18 ). Altfel usor veti cadea prada în ghearele celor care învrajbesc, dezbina si farâmiteaza unitatea spirituala a Bisericii. Numai cunoscând Adevarul, veti putea ramâne statornici si neclintiti în credinta cea adevarata a Bisericii Lui Iisus Hristos, care este una Sfânta Soborniceasca si Apoatoleasca, asa cum marturisin în Simbolul credintei de doua mii de ani. Aceasta este Biserica noastra ortodoxa, a parintilor, a mosilor si stramosiilor nostrii, asa cum o numea luceafarul poieziei românesti- Mihai Eminescu:"Mama Spirituala a poporului român.".
Toate Sfintele Manastiri vechi, sunt ctitorii ale Marilor nostrii Domnitori, sau Regi, si toate sunt ortodoxe.... Deci poporul român a fost, este si va ramâne ortodox. Deci dar si voi, fiti ortodocsi cu fapta cu cuvântul si cu purtarea !
In Biblie observam ca Mântuitorul lumii Iisus Hristos, este de multe ori înconjurat de copii...., ne da multe sfaturi si exemple pe tema lor..., în Icoane Îl vedem înconjurat de copii, cu copii în brate......"Cine este mai mare în Împaratia Cerurilor? ?i chemând Iisus la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor si a zis: Adevarat zic voua : De nu va veti întoarece si nu veti fi ca pruncii, nu ve-ti intra în Împara?ia Cerurilor. Deci cine se va smerii pe sine ca pruncul acesta, acela este mai mare în Împaratia lui Dumnwzeu. Si cine va primi un prunc ca acesta în numele meu, pe Mine Ma primeste. Vedeti sa nu dispretuiti pe unul dintre acestia mici, ca zic voua: Îngeriii lor, în Ceruri, pururea vad Fata Tat?lui Meu." (Matei.18.1-10.).

" Atunci I s-au adus copii, ca sa-si puna mâinile peste ei, si sa se roage, dar Uceniciii îi certau. Iar Iisus a zis: Lasati copiii si nu-i opriti ca sa vina la Mine, caci unora ca acestora este Împaratia Cerurilor."(Matei.19,13-14.).
" Si aduceau la El copii, ca sa-si puna mâinile peste ei, dar ucenicii certau pe cei ce-i aduceau. Iar Iisus, vazând, s-a mâhnit si le-a zis: Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti, caci a unora ca acestia este Împaratia Cerurilor. Adevarat zic voua: Cine nu va primi Împaratia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în Ea. Si luându-i în brate, i-a binecuvantat, punându-si mâinile peste ei..." (Marcu 10.13-16). Si mai sunt multe astfel de citate.....Vedeti de ce iubesc copiii: pentru ca si Iisus îi iubeste..., si chiar ne îndeamna în repetate rânduri sa-i primim, sa fim asemenea lor ! Sa fim asa cun sunt, sau cum ar trebui sa fie copiii. Buni, iertatori, iubitori si dragostosi, curati la suflet, inocenti, cu privirea blânda, cu chipul senin, cu vocea cristalina, cuminti.. asemenea îngerasilor. Ce bine ar fi daca planeta aceasta ar fi condusa de copii. Ce bine ar fi daca am avea dragoste si iubire crestineasca între noi. Nu ar mai fi atâta ura, atâtea bârfe, invidie si rautate, nu ar mai fi razboaie.... nu ar mai fi rele. Ar fi doar pace, si bucurie, armonie si bunaântalegere, dragoste si iubire între oameni. Ar fi ca-n Rai. Împaratia Cerurilor are radacinile si începuturile aici pe pamânt, noi oameniii trebuie sa le facem, dar atentie: Trebuie sa fim precum copiii din timpul lui Iisus !

"De as grai în limbile oamenilor si ale Îngerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arma rasunatoare si chinval rasunator. Si de as avea darul proorociei si toate tainele le-as cunoaste si orice stinta, si de as avea atâta credinta încat sa mut muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Si de as împartii toata avutia mea, si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste. Dragostea îndelung rabda. Dragostea este binevoitoare. Dragostea nu pismuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeste raul, nu se bucura de nedreptate. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea nu cade niciodata. Cat despre prorocii-se vor împlinii, darul limbilor-va înceta, stinta-se va sfârsii.... si acum raman acestea trei: Credinta, Nadejdea si Dragostea. Iar mai mare dintre acestea este Dragostea " .( Epistola I a Sf. Apostol Pavel catre corinteni, capitolul: 13.)
" Sa ne iubim unii pe altii, caci dragostea este de la Dumnezeu si oricine iubeste este nascut din Dumnezeu si cunoaste pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeste, n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire. Întru aceasta s-a aratat dragostea lui Dumnezeu catre noi, ca pe Fiul Sau Cel Unul Nascut, L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viata sa avem. Întru aceasta este dragostea, nu fiindca noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiinca El ne-a iubit pe noi si a trimis pe Fiul Sau Jertfa de ispasire pentru pacatele noastre. Daca astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, si noi suntem datori sa ne iubim unul pe altul... de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu ramane în noi si dragostea Lui în noi este desavârsita. ....."( Din I Epistola Soborniceasca a Sf. Apostol Ioan, capitolul 4)
"...Care este cea mai mare porunca în Lege? Iar Iisus le-a raspuns: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, si cu tot cugetul tau. Aceasta este marea si întaia porunca , iar a doua, la fel ca aceasta: Sa iubesti pe aproapele tau ca si pe tine însuti ! În aceste doua Poruncii, se cuprind toata Legea si totii Proorocii."( Matei.22,36-40).
" Porunca noua va dau voua: Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti Ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii." (Ioan.13,34-35)." Acestea va poruncesc: Sa va iubiti unul pe altul" ( Ioan 15,17). "Dar mai presus de toate, tineti din rasputeri la dragostea dintre voi, caci dragostea acopera multime de pacate. Fiti intre voi iubitori de straini, fara de cartire" ( Epistola I Soborniceasca a Sf. Apostol Petru, cap. 4:8-9).
" Bogat nu este omul care a dobândit multe, ci cel ce da nulte! Daca nu avem dragoste suntem lipsiti de orice...Nimic nu atrage pe Dumnezeu atat de mult ca mila si iubirea de oameni. Oriunde este mila si îngaduinta, acolo este un ocean de dragoste de aproapele... Nimic nu mânie atât de mult pe Dumnezeu ca nemilostivirea noastra. Dumnezeu ocroteste si iubeste pe omul milostiv si iubitor de semeni. Ori ce lucrare care nu are ca început dragostea, nu este nimic.Oricine aduce roade de credinta si de dragoste, este un adevarat ucenic a lui Hristos"(Sf. Ioan Gura de aur). Dragostea când e curata, nu sfârseste niciodata, nu-s nici ziduri nici poveri, s-o opreasca nicaierii.
Va rog sa nu întelegeti gresit dragostea, doar ca sex pofta si placere, ci sa o întelegeti firesc, ca o binecuvântare, întrajutorare a aproapelui, în adevaratul ei sens crestinesc. Oare nu-i bine sa iei de pe stada un copil amarât, sa-l ajuti, sa-l încurajezi, ba chiar sa-i mai dai sperante bune, chia sa-i oferi si ceea ce are cu adevarat nevoie ==>> afectiunea

„Când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşelile voastre” (Mc. 11, 25-26).
Mergând spre Ierusalim Învăţătorul cu ucenicii săi, n-au fost primiţi să poposească într-un sat de samarineni. Ucenicii Iacob şi Ioan I-au zis: „Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie? Iar El, întorcându-se, i-a certat şi le-a zis: „Nu ştiţi oare fiii cărui duh sunteţi? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască” (Lc. 9, 54-55). „Că oricine se mânie pe fratele său, vrednic să fie de osândă” (Mt. 5, 22). „Căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu” (Iacob 1, 20).  Şi iarăşi Mântuitorul ne învaţă: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri” (Mt. 44-45).
Încă din Vechiul Testament se repetă mereu obligaţia de a iubi pe duşman (Ieşire 23, 4; Levitic 19, 17; Iacob 11, 20, etc.). În Noul Testament, Mântuitorul face din iubirea duşmanului o poruncă şi nu un simplu sfat, aşa încât iubirea duşmanului este o condiţie necesară pentru a te putea numi fiu al Părintelui ceresc. Această poruncă ne îndreaptă spre eliminarea răului, a duşmăniei, ne conduce pe drumul împăcării cu Dumnezeu şi spre desăvârşire în credinţă. Când Mântuitorul ne cere să întindem şi celălalt obraz (Lc. 6, 27), pretinde de la noi răbdarea iubirii. Nu ni se cere o afecţiune de sentiment faţă de ei, ci o iubire spirituală.
Pentru a ne desăvârşi şi a ajunge la această poruncă lăsată de Mântuitorul, este necesar, în primul rând, să ne învăţăm a iubi pe cel care ne iubeşte, să ne învăţăm mai întâi a fi recunoscători faţă de binefăcătorii noştri, ca mai apoi să învăţăm a iubi şi a răsplăti cu bine chiar şi pe cei care ne fac rău, şi prin aceasta vom tinde spre împlinirea poruncii lăsate de Mântuitorul şi spre o dragoste desăvârşită, însă pentru aceasta, bineînţeles, este nevoie de o adevărată jertfire de sine. Sfântul Apostol Pavel o afirmă chiar despre el însuşi când spune: ”De aş avea darul prorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de-aş avea atâta credinţă, încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt” (I Cor. 13, 2).
Unui creştin trebuie să-i fie proprie firea mai mult a iubi decât a urî, şi această dragoste firească îl va înclina spre iertare şi nu spre răzbunare, devenind capabil de a evita conflictele posibile.
Când mânia este păstrată mult timp în inimile noastre, ea trece în ură şi dispreţ, şi chiar când am avea intenţia de a ne cere iertare şi a ne împăca, însă amânăm aceasta, cu trecerea timpului împăcarea între cei învrăjbiţi devine tot mai dificilă. Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă: „Soarele să nu apună peste mânia noastră” (Efes. 4, 26). Dacă se iveşte vreo ceartă, mânia să nu dureze peste zi, adică îndată să fim gata de a ne cere iertare. Şi nu este deloc ruşinos, după cum le-ar părea unora, ca primul să fie gata de împăcare, unii ar afirma că prin aceasta adversarul va cunoaşte în el slăbiciune, alţii vor căuta cale de împăcare, aşteptând ca întâi adversarul să-şi ceară iertare. Sf. Ioan Gură de Aur ne învaţă: „Dacă vei aştepta ca cel cu care te-ai certat să vină primul ca să-şi ceară iertare, nu vei primi nici un folos, izbânda cea mare o ia de la tine acela care iese înaintea ta şi atrage binecuvântarea spre dânsul. Dacă vei ieşi înainte, tu nu eşti cel biruit, mai vârtos tu ai biruit mânia, ai stăpânit patima, ai arătat multă înţelepciune, ai ascultat pe Dumnezeu”.
Spre a supune acestei porunci greutatea de a iubi pe vrăjmaşi, Mântuitorul întăreşte porunca Lui prin propriul Său exemplu, suferind lovituri, scuipări şi moarte pe cruce fără a cere de la Tatăl Său mânie dumnezeiască de răsplată, ci dimpotrivă: se roagă pentru iertarea pricinuitorilor morţii Lui: „Tată, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Lc. 23, 34). Sf. Întâiul mucenic şi arhidiacon Ştefan se ruga pentru ucigaşii săi, care-l loveau cu pietre: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” (Fapte 7, 60).

Orice creştin adevărat trebuie să tindă spre desăvârşire. Şi cel care n-are curajul să împlinească  o lege dumnezeiască, spre a răsplăti cu bine chiar şi celor care îi fac rău, devine sărac sufleteşte, sufletul său fiind tulburat şi umplut de mânie. Vrând să se răzbune pe duşmanul său, ajunge într-o stare de isterie şi începe a se urî pe el însuşi.
Să lepădăm păcatul neîmpăcării şi a răzbunării, să iertăm din inimă, să facem bine şi celor care ne urăsc şi prin aceasta vom dovedi iubirea noastră faţă de Hristos şi ne vom putea numi cu adevărat „fiii Tatălui Celui din ceruri”:
„Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13, 35).
Fără dragoste nu ne putem numi nici oameni, nici creştini, fiindcă unde este dragoste adevărată nu poate fi mânie şi răzbunare, sufletul aceluia primeşte liniştea, pacea şi împăcarea.